Monica Ene, ex-Angels, de la muzică la MEDICINĂ. ”Pacienții care au ajuns pe mâna mea nu au avut emoții”

Monica Ene, ex-Angels, de la muzică la MEDICINĂ. ”Pacienții care au ajuns pe mâna mea nu au avut emoții”
Publicat: 19/12/2023, 12:30

Monica de la trupa Angels  s-a reprofilat. Aceasta lucrează acum în domeniul medical.  ”Pacienții care au ajuns pe mâna mea nu au avut emoții”, a afirmat aceasta.

Monica Ene, în vârstă de 36 de ani, este cunoscută din trupa Angels în care a cântat, cu ani în urmă, alături de Raluca Blejușcă. Cele două fete au lansat, de-a lungul anilor, hituri precum: „Așa-s băieții”, „Zăpăcește-mă” și „Toate fetițele, mâinile sus”.

În plan personal, Monica Ene a fost căsătorită și are o fată, Maria. Artista a dezvăluit, pentru click.ro, că a făcut o școală postliceală de asistente medicale și  profesează în domeniul medical.  Aceasta a început să facă practică în spital și a afirmat că îi place foarte mult activitatea pe care o prestează și se regăsește în această meserie.

Monica Ene, ex-Angels, de la muzică la medicină. ”După orele de practică pe care le-am avut până acum pot spune că mă regăsesc în meseria asta”

„Am început practica în spital. Am făcut și primele injecții la pacienți. Așteptam mult momentul ăsta pentru a vedea dacă mă regăsesc sau nu, să știu dacă sunt făcută pentru asta sau nu. După orele de practică pe care le-am avut până acum pot spune că mă regăsesc în meseria asta, am răbdare și curajul necesar. Sunt mândra de mine și merg în continuare înainte pe acest drum”, a explicat Monica Ene pentru sursa mai sus-menționată.

„Pacienții care au ajuns pe mâna mea nu au avut emoții pentru ca au simțit că sunt o persoană care are încredere în mine și nu le-am transmis nici o secundă nesiguranță. Am văzut diverse cazuri dificile în spital, persoane bolnave, foarte necăjite. Am vărsat și câteva lacrimi pe coridorul spitalului pentru că am realizat că avem mulți bătrâni care se chinuie foarte mult prin spitalele din România”, a adăugat artista.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×